Sămânța bună

William Dixon era peste măsură de amărât și de Dumnezeu nu voia să știe nimic, deoarece îi luase mai întâi soția, apoi pe singurul său fiu. Într-o zi, casa unui vecin luase foc, iar la fereastra de la etaj era căpșorul micuțului Dickey. Dixon a alergat la burlanul de scurgere, s-a urcat pe acesta și l-a salvat pe băiat. Dar mâna stângă i-a fost grav arsă. Bunica băiatului, care îl crescuse, a murit la scurt timp după aceea. Doi voluntari s-au prezentat în fața consiliului municipal pentru a avea grijă de băiat. Când a trebuit să-și prezinte cererea, Dixon, în loc să spună ceva, a ridicat mâna cicatrizată, astfel că băiatul i-a fost dat lui.

Dickey îl iubea mai mult decât orice pe noul său tată și îi săruta adesea mâna care fusese rănită în timpul operațiunii de salvare. Într-o zi, vizitând o expoziție cu tablouri, s-au oprit în fața unuia care Îl înfățișa pe Domnul Isus arătându-i lui Toma mâinile Sale străpunse. După multe rugăminți, Dixon i-a povestit băiatului această întâmplare. Dickey a fost impresionat. „Omul cel bun pare atât de trist“, a spus el. „Cu siguranță, pentru că Toma nu a crezut, nu-i așa? Dar Omul cel bun a murit pentru Toma! Dacă eu nu te-aș fi vrut după ce m-ai salvat, n-ar fi fost bine. Dar, după aceea, Toma L-a iubit cu siguranță pe acest Om bun la fel de mult cum te iubesc eu pe tine.“

Dixon a fost atins de aceste cuvinte. Oare nu trebuia Isus să Se uite la el cu aceeași tristețe? A început să citească Biblia și, la scurt timp după aceea, și-a predat viața Domnului Isus, care a lăsat să-I fie străpunse mâinile pentru a-l salva.