Sămânța bună

Duminica, în ziua învierii lui Hristos, dis-de-dimineață, Maria Magdalena a venit la mormântul în care fusese pus trupul Lui. Piatra care blocase intrarea fusese rostogolită, iar mormântul era gol. Profund uimită, Maria i-a chemat pe ucenici. Petru și Ioan au venit și s-au convins că într-adevăr trupul Domnului lor nu mai era acolo.

Ucenicii s-au întors acasă. Maria însă a rămas lângă mormântul gol și plângea acolo. Deodată, cineva a venit și a strigat-o pe nume. Era Isus Însuși, Mântuitorul ei! El i-a transmis un mesaj de o importanță fără margini pentru ucenici, pe care i-a numit „frații Săi“: Tatăl Său voia acum să fie Tatăl lor, iar Dumnezeul Său să fie Dumnezeul lor (Ioan 20.17).

În seara aceleiași zile, ucenicii se aflau împreună într-o cameră, cu ușile încuiate, pentru că se temeau că dușmanii care Îl răstigniseră pe Domnul lor vor pune mâna și pe ei. Despre ce vorbeau? Fără îndoială, despre El, pe care Îl văzuseră ultima dată răstignit. Unde era El? – Atunci Isus a venit în mijlocul lor și „le-a zis: Pace vouă! Și, după ce a zis acestea, le-a arătat mâinile și coasta Sa. Ucenicii s-au bucurat când L-au văzut pe Domnul“ (Ioan 20.19,20).

Și astăzi, Hristos dorește să fie prezent în mijlocul celor credincioși „adunați pentru Numele Său“ în fiecare duminică, ziua învierii Sale (Matei 18.20). Când ei citesc din Biblie și Îl găsesc acolo pe Domnul lor, se bucură la fel cum au făcut ucenicii din acea vreme.