Sămânța bună

După moartea soției sale, un bărbat în vârstă de 92 de ani a decis să se mute într-un azil de bătrâni. Apartamentul său era prea mare pentru el. Din punct de vedere mental, era încă în formă și, în amurgul vieții, nu voia să trăiască singur, ci ar fi vrut să aibă companie.

Când a ajuns la azil, a trebuit mai întâi să aștepte mult timp în zona de intrare până când un îngrijitor avea să-l conducă în camera sa. I-a mulțumit și i-a zâmbit însoțitorului său, în timp ce mergea încet alături de el, sprijinindu-se de baston.

Înainte de a intra în lift, bătrânul a aruncat o privire înspre una dintre camere și a spus: „Îmi place foarte mult“. Asistentul a fost surprins și a spus că nici măcar nu-și văzuse camera.

Gânditor, bătrânul i-a răspuns: „Știi, tinere, dacă îmi place sau nu camera, nu depinde de locație sau de mobilier, ci de atitudinea mea – de felul în care vreau să o văd. Și am ales să fiu fericit. Fac această alegere în fiecare dimineață când mă trezesc, pentru că pot alege. Pot fie să stau în pat și să mă plâng de trupul meu care nu mai poate face una sau alta la fel de bine ca înainte, fie să mă ridic și să fiu recunoscător pentru tot ceea ce mai pot face. Fiecare zi este un dar și, atâta timp cât îmi voi putea deschide ochii, îi voi fixa asupra noii zile; și, atâta timp cât îmi voi putea deschide gura, Îi voi mulțumi lui Dumnezeu pentru toate orele fericite pe care le-am putut trăi și pe care le pot trăi în continuare“.

Trăiește întotdeauna conștient de prezența lui Dumnezeu și alege să fii mulțumitor!