Sămânța bună

Aceeași dragoste care l-a primit pe fiul risipitor în hainele sale zdrențuite a fost arătată și când l-a adus înapoi în casa tatălui. Dar zdrențele nu erau potrivite pentru acest loc. El fusese acceptat de tatăl său și păcatele sale fuseseră iertate, dar, dacă dorea să trăiască de atunci încolo ca un fiu în casa tatălui – în comuniune cu el – trebuia să fie îmbrăcat în cea mai bună haină pe care tatăl o avea pentru el.

Fiul nu mai purtase niciodată această haină, cea mai bună. La fel ca inelul și ca sandalele pe care doar copiii casei obișnuiesc să le poarte, această haină este, de asemenea, un indiciu al relației sale apropiate ca fiu față de tatăl său. El nu va trebui să lucreze ca servitor sau zilier pentru tatăl său: aceasta ar fi fost o amintire constantă a trecutului său păcătos. Nu, ci el trebuia să rămână acolo ca un fiu. În casa tatălui, el trebuia să fie o dovadă vie despre cât de mare este dragostea tatălui și cât de necuprins este harul lui; de asemenea, el era o mărturie grăitoare despre părerea tatălui cu privire la fiul său restabilit și despre bucuria de a-și onora fiul în acest fel.

Minunat har al lui Dumnezeu! El ne îmbracă cu Hristos. Nu numai că ne eliberează de zdrențele noastre, ci ne și îmbracă cu Hristos. Cea mai bună „haină“ pe care Dumnezeu o are pentru noi este propriul Său Fiu, pe care L-a dat să moară pentru păcătoși.

Nu doar că Dumnezeu ne-a iertat păcatele prin moartea Fiului Său, ci noi, credincioșii, am devenit „dreptatea lui Dumnezeu“ în Hristos (1 Ioan 2.12; 2 Corinteni 5.21).