Sămânța bună
Întoarcerea acasă dintr-o țară îndepărtată (11)
Dar tatăl a zis robilor săi: „Aduceți repede haina cea mai bună și îmbrăcați-l cu ea; puneți-i un inel în deget și încălțăminte în picioare! Aduceți vițelul cel îngrășat și tăiați-l! Să mâncăm și să ne înveselim, căci acest fiu al meu era mort și a înviat, era pierdut și a fost găsit“. Și au început să se înveselească.
Luca 15.22-24
Pentru Dumnezeu este o mare bucurie să îi aducă pe oamenii păcătoși înapoi la El și să îi primească. El Se bucură să le ierte toate păcatele, pentru că păcătosul are nevoie de iertare. Cine se întoarce la Dumnezeu primește iertarea prin credința în Hristos și în lucrarea Sa de răscumpărare.
Prin urmare, are toate motivele să se bucure. Aici însă nu este vorba de bucuria păcătosului pentru mântuirea sa, ci de bucuria lui Dumnezeu Însuși.
Tatăl este cel care se bucură; și el se bucură împreună cu „robii“ săi. Toți cei care Îi aparțin lui Dumnezeu trebuie să aibă parte de bucuria Lui.
Adesea, credincioșii sunt mult prea ocupați cu ceea ce au fost ei odată și cu ceea ce sunt acum prin har. Mărturisirea fiului risipitor a fost corectă, dar el nu a mai rostit-o, pentru că dragostea tatălui i-a închis gura.
Tatăl iese din nou în evidență: el vorbește și el acționează. Tatăl nu vorbește cu fiul, ci cu robii săi: „Aduceți repede haina cea mai bună“. Bucuria tatălui este să dea, să dea din belșug. Tatăl a alergat în întâmpinarea fiului și l-a îmbrățișat pe când acesta era încă îmbrăcat în zdrențe. Apoi acele semne ale trecutului au fost îndepărtate pentru totdeauna.