Sămânța bună

Promisiuni prețioase

Până la bătrânețe Eu sunt Același, și până veți încărunți Eu vă voi sprijini. Eu sunt Cel care am creat și Eu voi purta, voi sprijini și voi mântui.

Isaia 46.4

Ce cuvânt de încurajare pentru fiecare copil al lui Dumnezeu! Unii poate au îmbătrânit, alții au obosit… Oricum ar fi, versetul de astăzi ne întâmpină cu promisiuni nespus de prețioase pentru sufletul nostru: Eu vă voi purta, vă voi sprijini, vă voi scăpa.

Atunci când un copil s-a împiedicat și plânge, mama îl ridică, îl poartă pe brațe și îl liniștește, până când durerea încetează și lacrimile i se potolesc. Dumnezeul nostru acționează la fel atunci când am obosit sau ne-am împiedicat pe drumul credinței. El nu ne abandonează, ci ne ridică, ne duce mai departe și ne asigură că ne va conduce până la țintă!

Ce face Păstorul cel Bun cu oaia rătăcită? O caută până când o găsește, apoi o ridică – poate că o scoate dintr-o groapă sau o eliberează dintr-un tufiș cu spini – și, punând-o pe umerii Săi, o duce acasă. Numai când ajunge acasă, o ia de pe umeri, nu înainte!

Mântuitorul îi duce în siguranță acasă pe toți ai Săi, pentru care Și-a dat viața ca Bunul Păstor! Ce triumf al harului Său! „În toate necazurile lor, El … i-a mântuit; El i-a răscumpărat în dragostea și în îndurarea Lui, și necurmat i-a sprijinit și i-a purtat, din vechime, în toate zilele“ (Isaia 63.9).

Tu totdeauna, Doamne, ești cu mine
și nicio clipă singur nu mă lași,
Tu ești mereu puterea ce mă ține,
din cel dintâi la cei din urmă pași. —T. Dorz
Citire zilnică: Citirea Bibliei: Numeri 19.11-22 · Matei 12.38-45