Sămânța bună

Tatăl i-a permis fiului său mai tânăr să plece și i-a dat chiar și moștenirea. Tânărul părea să se simtă în largul lui în „țara îndepărtată“. Dar era el fericit acolo? Avusese o avere și o risipise. Lucrurile nu puteau continua mult timp așa.

Dumnezeu ne-a înzestrat cu multe abilități pe care trebuie să le folosim pentru gloria Sa. Dar El nu ne împiedică să ne alegem propria cale. La fel ca fiul cel tânăr din parabolă, oamenii încearcă să se debaraseze de responsabilități și să trăiască fără Dumnezeu, irosindu-și energiile în scopuri egoiste, în păcat. Uneori ei chiar radiază veselie și emană nepăsare, încât aproape am crede că sunt cu adevărat fericiți.

Aleargă din distracție în distracție, căutând fericirea, pentru că nu au găsit-o încă. Ei „zboară din floare în floare“, dar, în ceea ce privește sufletul, trăiesc peste posibilitățile lor și se consumă pe ei înșiși. Când sunt singuri, își dau seama cât de goală este inima lor. Dacă Dumnezeu Se atinge puțin de sănătatea lor, sufletul simte întreaga zădărnicie a eforturilor depuse.

De aceea, mulți oameni sunt mult prea sensibili atunci când îi întrebi despre fericire, deoarece aceasta nu este permanentă și bucuria lor este trecătoare. – Cei mai mari comedianți au fost adesea cei mai singuri și mai triști oameni. Și-au irosit „averea“ cu fanii lor, iar când a venit „foametea“, s-au trezit brusc singuri.