Sămânța bună
Cel dintâi pește din undiță
Acum, iată, aduc cele dintâi din roadele pământului pe care Tu, Doamne, mi le-ai dat.
Deuteronom 26.10
În ținutul canadian Labrador trăiește Marcus, un băiat eschimos. Locuiește împreună cu părinții săi într-o colibă sărăcăcioasă. Doar prin vânat și pescuit își hrănește tatăl mica familie.
Atunci când are voie să meargă cu tatăl său la pescuit în mica sa barcă, pentru Marcus este o zi mare. Tatăl îi dă o undiță și Marcus poate să o lase singur în apă, iar după aceea să o miște încet încoace și încolo.
Deodată Marcus scoate un chiot de bucurie. Firul este tras în adânc și îi scapă printre degete. Tatăl său vrea să-l ajute, dar Marcus reușește singur: un cod mare se zbate în barcă. „Este peștele meu“, spune Marcus, „eu singur l-am prins.“
Acasă, peștele este sărat și pus la uscat. Câteva zile mai târziu, tatăl și fiul pleacă spre casa misionară. Marcus duce sub braț codul său.
„Ce ai acolo, Marcus?“, îl întreabă misionarul. „Acest pește Îi aparține Domnului Isus“, spune Marcus. Misionarul nu înțelege ce vrea să spună băiatul și tatăl îi explică: „Am citit în Biblie că poporul Israel a adus odinioară lui Dumnezeu cele dintâi roade. De aceea și Marcus vrea să-I aducă Domnului Isus primul pește pe care l-a prins“.
„Cinstește pe Domnul cu averile tale și cu cele dintâi roade din tot venitul tău: căci atunci grânarele îți vor fi pline de belșug și teascurile tale vor geme de must“ (Proverbe 3.9,10).