Sămânța bună

Contesa Schimmelmann, cunoscută pentru activitatea ei printre marinari, îngrijea odată de un grup de zidari, printre care se găsea și un om foarte josnic. Într-un sat, la o depărtare de o oră de mers pe jos de locul unde lucrau zidarii, predica un credincios. Contesa a comandat într-o duminică o căruță pentru a-i duce pe zidari să asculte predica. Dar niciunul dintre zidari nu a mai îndrăznit să urce când au auzit cuvintele colegului lor batjocoritor: „Cine vrea să devină un ipocrit să urce! Cine vrea să fie primul?“. O parte dintre ei au râs și nimeni n-a îndrăznit să urce în căruță.

Opt zile mai târziu, aceeași căruță se afla în același loc pentru a merge spre acel sat. În afară de căruțaș mai era un singur călător: batjocoritorul. Dar acesta nu mergea de bunăvoie. Peste car era întins un cearșaf și sub el se afla cadavrul batjocoritorului.

Pentru a zădărnici orice dorință a zidarilor de a merge să asculte predica, batjocoritorul le-a spus că le va ține un discurs de pe schelă. Pentru a fi bine dispus, a băut puțin alcool. Amețit de băutură, a urcat pe schelă, însă după primele cuvinte a căzut și a murit. Așa a fost închisă o gură batjocoritoare. „Pedepsele sunt pregătite pentru batjocoritori și loviturile pentru spatele nebunilor“ (Proverbe 19.29). Ce cuvinte grave și de atenționare găsim în Cuvântul lui Dumnezeu! Să luăm seama la astfel de atenționări!