Sămânța bună

Evangheliile ne relatează cum a fost disprețuit Domnul Isus la cruce (Matei 27.39-44; Luca 23.35-39). Toate grupele de oameni L-au batjocorit pe Fiul lui Dumnezeu, care era răstignit acolo nevinovat: trecătorii, preoții de seamă, cărturarii, bătrânii, soldații, precum și tâlharii răstigniți împreună cu El.

Psalmii ne descriu ce a simțit Mântuitorul în acele momente. El Își exprimă profetic durerea adâncă: „Disprețul mi-a frânt inima și sunt copleșit de apăsare“ (Psalmul 69.20). Dușmanii I-au rănit adânc inima prin cuvintele lor batjocoritoare. Ei spuneau: „Pe alții i-a mântuit, iar pe Sine nu Se poate mântui“ (Matei 27.42). Deoarece Domnul Isus nu S-a opus răstignirii, dușmanii Săi considerau că El nu Se putea elibera din acea situație chinuitoare. Cât de mult se înșelau! El n-a vrut să Se salveze, ca să devină prin moartea Sa Mântuitorul păcătoșilor.

Acest dispreț al oamenilor L-a lovit puternic. Cât de mult Își dorea ca cineva să-I arate adevărată compasiune! Dar nu era niciunul care să-I stea alături și să-L îmbărbăteze. Ucenicii Îl părăsiseră deja în grădina Ghetsimani, deoarece se temuseră pentru propriile lor vieți. El suferea singur din cauza batjocurilor.

„Dar Eu sunt vierme, nu om; sunt defăimarea oamenilor și cel disprețuit de popor. Toți cei care Mă văd își bat joc de Mine, își deschid gura, dau din cap“ (Psalmul 22.6,7).