Sămânța bună

Versetul de astăzi este ilustrat prin următoarea întâmplare: În anul 1698, predicatorul german August H. Francke a pus piatra de temelie a unui orfelinat pentru copiii abandonați. În perioada construcției, Francke a ajuns într-o mare dificultate: nu mai avea fonduri, deși avea nevoie stringentă de ele pentru continuarea lucrării. Într-una din zile, o văduvă creștină, săracă, a venit la ușa lui și l-a rugat să o ajute cu un ducat (o monedă de aur). Din cauza situației financiare precare, Francke a fost nevoit să-i spună, cu părere de rău, că nu o poate ajuta. Descurajată, femeia a început să plângă. Mișcat de lacrimile ei, Francke a rugat-o să aștepte acolo cât timp el se va ruga în camera alăturată. Cu încredere că Dumnezeu va purta de grijă pentru nevoile lui, i-a dat văduvei ultimii săi bani, căci „cine are milă de sărac împrumută pe Domnul și El îi va răsplăti binefacerea“ (Proverbe 19.17). După două zile, Francke a primit doisprezece ducați de la o doamnă bogată și alți doi de la un prieten din Suedia. Deja considera că a fost prea mult răsplătit pentru gestul său, însă nu a trecut mult timp și i s-a comunicat că urma să primească 500 de ducați din veniturile proprietății unui prinț pentru continuarea lucrărilor la orfelinat. La auzul acestei vești, Francke a fost copleșit de lacrimi de recunoștință. Prin sacrificiul făcut pentru a ajuta o văduvă nevoiașă, Francke nu a sărăcit nicidecum, ci a primit cu mult mai mult. El a putut spune ca și David: „Doamne Dumnezeul nostru, din mâna Ta este tot acest belșug … și ale Tale sunt toate“ (1 Cronici 29.16).