Sămânța bună
Doar am verificat
Eu sunt Cel care cercetez rărunchii și inimile; și voi răsplăti fiecăruia dintre voi după faptele voastre.
Apocalipsa 2.23
Un băiat de vreo treisprezece ani a intrat într-un magazin și i-a cerut voie proprietarului să folosească pentru un apel scurt telefonul său. Proprietarul a acceptat. Un client, care l-a observat cu atenție pe acel băiat vioi, a tras cu urechea la conversație. Iată ce a auzit: „Alo! Vă rog mult să-mi faceți legătura cu domnul Jones … Bună ziua, domnul Jones! Ați fi interesat să angajați un băiat ca ajutor în gospodărie? … Ei, bine, poate doriți să-l schimbați … Bine, dar poate el singur să facă toate treburile? Nu vreți să mai angajați o persoană? Chiar nu aveți nevoie de încă cineva? … În regulă, la revedere!“.
În timp ce băiatul punea receptorul în furcă, clientul, care ascultase dialogul băiatului cu domnul Jones, vrând să-l încurajeze puțin pe curajosul băiat, i-a spus:
— Băiete, nu te lăsa păgubaș! Ai să găsești până la urmă o slujbă, sunt sigur. Nu te da bătut! Cineva va avea nevoie de unul ca tine, care are calitățile tale.
— Dar eu nu caut un loc de muncă, domnule! Eu am o slujbă. Vedeți, eu sunt deja ajutorul domnului Jones. Voiam numai să verific dacă într-adevăr îmi îndeplinesc bine îndatoririle.
Asemenea acestui băiat, este de dorit să ne verificăm și noi în lumina Cuvântului, dacă alergarea și credința noastră sunt cele pe care le așteaptă Dumnezeu de la noi.