Sămânța bună

Ziua Internațională a Muncii

Orice suflet să fie supus autorităților care sunt mai presus de el; căci nu este autoritate decât de la Dumnezeu. Și cele care există sunt rânduite de Dumnezeu.

Romani 13.1

De peste 100 de ani, 1 Mai este considerată Ziua Internațională a Muncii. Sărbătoarea provine de la mișcarea muncitorilor americani din Statele Unite ale Americii care pe 1 Mai 1886 organizaseră o grevă generală de mai multe zile, pentru că în acea zi expirau contractele lor vechi de muncă. Urma ca acestea să fie negociate și să fie cerută ziua de muncă de opt ore. Deja în a treia zi de grevă au avut loc incidente de amploare în Chicago și mulți polițiști și muncitori greviști chiar și-au pierdut viața. Acest sfârșit sângeros al grevei de atunci a făcut ca în anii următori să aibă loc pe 1 Mai manifestații și în Europa. „Ziua muncii“ a fost sărbătorită pentru prima dată în România de către mișcarea socialistă, în anul 1890.

Pe tot cuprinsul globului, demonstrațiile, protestele și grevele au ajuns ceva la ordinea zilei. Cerințele sunt dintre cele mai diverse. Din nefericire, multe greve sunt înăbușite prin violență, altele se transformă în atacuri asupra polițiștilor.

Biblia condamnă categoric neascultarea față de autorități, acestea fiind așezate de Dumnezeu. Tot ceea ce ne spune Cuvântul lui Dumnezeu este adevărat și obligatoriu; de aceea trebuie să reținem că suntem datori să fim ascultători de autorități, pentru că Dumnezeu le-a rânduit. Singura excepție este aceea când credincioșii sunt opriți să-și manifeste liber credința. Doar atunci sunt valabile cuvintele: „Trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni“ (Fapte 5.29).

Citire zilnică: Citirea Bibliei: Ieremia 34.1-22 · Romani 7.1-6