Sămânța bună

Era primăvară, dar încă nu-mi revenisem bine după o gripă severă. Pe lângă slăbiciunea fizică, am fost cuprins de o neliniște interioară. Atunci m-am rugat mult lui Dumnezeu cerându-I iertare.

Citisem într-o carte că un predicator îi spusese unui om care căuta pacea: „Dumneavoastră vreți să ajungeți la siguranța mântuirii, dar nu prin credința în Cuvântul lui Dumnezeu, ci mai degrabă printr-un înger, printr-un vis sau printr-o voce din cer; vreți să auziți sau să vedeți ceva… Dar o astfel de promisiune nu există. Biblia spune: «Pentru ca oricine crede în El [Isus Hristos] să nu piară, ci să aibă viața veșnică» (Ioan 3.15). Deci Dumnezeu cere fiecărui păcătos să creadă în Fiul Său și El îi dăruiește unui astfel de om viața veșnică“.

Aceste cuvinte m-au îndemnat să citesc cu mai mare atenție Biblia. Deseori, în zorii dimineții, citeam în liniște câte un capitol din Noul Testament. În Romani 8.16 am citit: „Însuși Duhul mărturisește împreună cu duhul nostru că suntem copii ai lui Dumnezeu“. Atunci mi-am dat seama că, dacă Duhul lui Dumnezeu dă mărturie duhului omului despre înfierea sa, sufletul trebuie să găsească siguranță și mântuire. Am căzut în genunchi în fața lui Dumnezeu, cerându-I iertare, pace și siguranța mântuirii.

Și Dumnezeu, care este bogat în dragoste și în îndurare, gata să dăruiască mai mult decât cerem noi, mi-a îndreptat privirea spre jertfa de la cruce. Atunci am găsit pacea sufletească.