Sămânța bună

Industriașul Carl Mez (1808-1877) a traversat într-o zi de iarnă cimitirul din Königsfeld. Un strat de zăpadă acoperea majoritatea pietrelor funerare. Pe una dintre ele fără zăpadă, protejată de ramurile unui brad, ochii bărbatului s-au oprit asupra inscripției pe care era scris „Carl Mez“. Era chiar numele său! Nu-l cunoștea pe omonimul său care se odihnea aici. Dar faptul că propriul său nume era atât de vizibil în cimitir l-a tulburat și s-a întrebat: „Unde aș fi dacă trupul meu ar fi îngropat sub această piatră?“.

L-a străbătut un fior rece, care reflecta starea sa interioară. Carl Mez a îngenuncheat, mărturisindu-și păcatele și indiferența față de dragostea lui Dumnezeu. Mesajul evangheliei, pe care îl auzise de multe ori, dar pe care îl ignorase, a devenit deodată viu. Carl Mez și-a predat inima Domnului în rugăciune, s-a întors la Dumnezeu și a primit pace interioară. De atunci, modul său de viață a arătat Cui îi aparține.

Dumnezeu folosește astfel de „coincidențe“ pentru a ne atrage atenția. Iar dacă ne vorbește prin situații extreme, ating acestea oare urechea noastră? Ele ni se adresează personal: Ce înseamnă pentru mine Isus Hristos și moartea Lui pe cruce? Unde voi fi eu atunci când numele meu – poate mai devreme decât m-am așteptat – va fi gravat pe o piatră de mormânt?