Sămânța bună
Ce spune Biblia despre Dumnezeu?
Nu este alt Dumnezeu alături de Mine, Eu sunt singurul Dumnezeu drept și mântuitor, altul afară de Mine nu este.
Isaia 45.21
- El este singurul Dumnezeu adevărat: „Eu sunt Domnul, și nu este altul, afară de Mine nu este Dumnezeu“ (Isaia 45.5).
- El este Creatorul universului: „Eu sunt Cel care am făcut pământul și am creat pe om pe el; Eu, cu mâinile Mele, am întins cerurile și am așezat toată oștirea lor“ (Isaia 45.12).
- El este invizibil pentru noi, oamenii. El i-a explicat robului Său Moise: „Fața nu vei putea să Mi-o vezi, căci nu poate omul să Mă vadă și să trăiască“ (Exod 33.20).
- El este sfânt și detestă păcatul. Profetul Habacuc știa aceasta: „Ochii Tăi sunt așa de curați, că nu pot să vadă răul și nu poți să privești răutatea“ (Habacuc 1.13).
- El este un Dumnezeu îndurător. Neemia s-a rugat: „Dar Tu, Tu ești un Dumnezeu al iertării, îndurător și milostiv, încet la mânie și bogat în bunătate“ (Neemia 9.17).
- El este un Dumnezeu salvator: „Dumnezeu, Mântuitorul nostru, care dorește ca toți oamenii să fie mântuiți și să vină la cunoștința deplină a adevărului“ (1 Timotei 2.3,4).
- El este un Dumnezeu al dragostei: „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că L-a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică“ (Ioan 3.16).
Prin Fiul Său, Isus Hristos, care a murit la cruce pentru păcătoși, fiecare om poate astăzi să ajungă într-o relație personală de credință cu Dumnezeu.
Citire zilnică:
Citirea Bibliei: Exod 12.1-16 · Luca 5.12-16