Sămânța bună
De unde? Pentru ce? Încotro?
Vai de cine zice tatălui său: „Pentru ce m-ai făcut?“. Și mamei sale: „Pentru ce m-ai născut?“. Așa vorbește Domnul, Sfântul lui Israel și Creatorul său: Întreabă-Mă despre lucrurile viitoare.
Isaia 45.10,11
Omul a fost dintotdeauna preocupat de aceste trei întrebări fundamentale: De unde vin? Pentru ce trăiesc? Încotro merg?
De unde vin? Indiferent cu ce te confrunți în viață, nu-i acuza pe părinții tăi că te-au conceput și că te-au născut. Gândește-te că tu ești creat de Dumnezeu. Doar El poate da viață. Plin de dragoste, El le numește pe făpturile Sale drept copiii Săi și lucrarea mâinilor Sale. Împăratul David a recunoscut că Dumnezeu îl crease: „Tu mi-ai întocmit rărunchii, Tu m-ai țesut în pântecele mamei mele. Te voi lăuda că m-ai făcut într-un mod uimitor și admirabil“ (Psalmul 139.13,14).
Pentru ce trăiesc? Nu știi pentru ce exiști? Roagă-te lui Dumnezeu și cere-I Lui să te facă să înțelegi care este sensul vieții tale. El te-a făcut și fii sigur că are un plan cu tine. Și crezi oare că nu ar avea Creatorul tău dreptul să-ți ceară să trăiești pentru El?
Încotro merg? Fiecare se întreabă, desigur, ce îi rezervă viitorul. Dumnezeu ne spune să nu-i consultăm pe prezicători, ci să-L întrebăm pe El! Dumnezeu are cuvinte de încurajare pentru noi și niciodată nu ne suprasolicită cu preziceri care ne-ar provoca teamă. Încrede-te în Creatorul tău și nu te mai plânge de propria ta soartă și nu-ți mai face griji inutile cu privire la viitorul necunoscut!
Ce bine este de aceia care și-au pus viața în rânduială cu Dumnezeu! El este un Tată plin de dragoste, care le poartă de grijă întotdeauna copiilor Săi.