Sămânța bună

Batjocoritorii nu au contenit să-L atace nici măcar atunci când L-au văzut răstignit pe cruce în dureri groaznice. Ei Îl ocărau și Îl insultau, cerându-I să Se salveze. Ei au spus: „Pe alții i-a mântuit …“. În timpul vieții Sale pe pământ, Domnul Isus a lucrat tot timpul pentru alții, fără să Se gândească la Sine. El „n-a venit să I se slujească, ci El să slujească și să-Și dea viața ca răscumpărare pentru mulți“ (Matei 20.28).

Chinuitorii Domnului Isus au spus că „i-a mântuit“ într-adevăr pe alții; au recunoscut că El a făcut multe minuni pentru a-i elibera pe bolnavi sau pe infirmi din situația lor neplăcută, că a adus la viață chiar și morți, dovedind astfel puterea Lui ca Fiu al lui Dumnezeu.

Putem să înțelegem mai bine sensul cuvântului „mântuit“ dacă privim la opusul lui, care este „pierdut“. Problema principală a omului nu sunt limitările trupești; în Biblie, cuvântul „pierdut“ se referă la starea morală a omului fără Dumnezeu și la soarta lui veșnică, depărtat de Dumnezeu, dacă moare fără iertarea păcatelor lui. Domnul Isus însă a rămas pe cruce, nu S-a dat înapoi și nu S-a mântuit pe Sine Însuși, pentru că Și-a dat acolo viața „ca răscumpărare pentru mulți“. De șase ori amintește apostolul Pavel în epistolele sale că Domnul Isus S-a dat pe Sine Însuși la moarte (Galateni 1.4; Galateni 2.20; Efeseni 5.2; Efeseni 5.25; 1 Timotei 2.5; Tit 2.14).