Sămânța bună
Tâlharul de la cruce
Nu te temi tu de Dumnezeu, tu, care ești sub aceeași judecată? Pentru noi este drept, căci primim răsplata cuvenită pentru cele ce-am făcut, dar Acesta n-a făcut niciun rău. … Adu-ți aminte de mine, Doamne, când vei veni în împărăția Ta!
Luca 23.40-42
Domnul Isus a fost răstignit pe crucea din mijloc, iar la dreapta și la stânga Lui erau doi tâlhari. Inițial, amândoi L-au batjocorit pe Domnul Isus. Dar deodată s-a făcut liniște. Unul dintre tâlhari l-a mustrat pe celălalt și și-a mărturisit vina. După aceea I-a adresat Domnului Isus o rugăminte.
Ce a determinat această schimbare de gândire, această întoarcere la o sută optzeci de grade? Bineînțeles, harul l-a condus pe tâlhar la pocăință! Dar care a fost imboldul? Sunt convins că acesta a fost comportamentul Domnului Isus. Din gura Lui nu s-a auzit niciun blestem, nicio dojană! Domnul Isus a rămas mut (cu excepția a foarte puține cuvinte rostite pe cruce).
Ce impresie puternică a făcut acest comportament asupra tâlharului, încât a ajuns la mântuirea veșnică! Dar nu numai asupra lui, ci și asupra multor altor oameni! Sutașul a exclamat: „Cu adevărat, Omul Acesta era drept!“ (Luca 23.47). Cât de impresionant este acest tablou pe care ni-l redă evanghelistul Luca într-un singur verset!
Să ne punem și noi întrebarea: îi determină comportamentul nostru pe oamenii din jur să ne întrebe despre Mântuitorul?