Sămânța bună

Pe când aveam zece ani, un văr de-al meu, de paisprezece ani, a dorit să mergem împreună să vizităm o peșteră. Echipați cu lanterne, am pornit la drum. Dar, după scurt timp, mi-a fost teamă să merg mai departe prin întunericul acela dens și auzind zgomotele acelea înfundate! M-am întors, lăsându-l pe vărul meu singur.

Mulți oameni fac la fel cu Domnul Isus. La început sunt gata să trăiască împreună cu El ca și creștini. Dar, când trebuie să se lepede de sine și să renunțe la propriile dorințe, atunci spun: „E prea mult! Mă întorc!“. Acești oameni sunt asemenea terenului pietros care are puțin pământ. Sămânța Cuvântului a căzut pe acest teren, dar n-a putut face rădăcini și, ca urmare, nu a adus roadă. Acești oameni primesc cu bucurie Cuvântul lui Dumnezeu, dar nu se pocăiesc, în viața lor nu are loc o adevărată întoarcere la Dumnezeu. Mărturisesc faptul că aparțin lui Hristos, dar numai dintr-un entuziasm trecător. Când vine încercarea, ei renunță și se întorc la viața lor veche. Atunci se vede că n-au avut o relație adevărată de credință cu Domnul Isus.

Cine vine la Dumnezeu și își mărturisește sincer păcatele și crede în Salvatorul, care a murit pentru el pe cruce, are parte de nașterea din nou și are o relație eternă cu Isus Hristos.