Sămânța bună

Pe ultima porțiune de drum spre locul pe care i-l indicase Dumnezeu lui Avraam, au mers numai tatăl și fiul. Deodată, glasul lui Isaac a întrerupt liniștea apăsătoare: „Dar unde este mielul pentru arderea-de-tot?“. Avraam a răspuns: „Fiul meu, Dumnezeu Însuși va purta de grijă de mielul pentru arderea-de-tot“.

Avraam a numit acel loc: „La muntele unde Domnul va purta de grijă“ (Geneza 22.14). El a avut credință și „l-a adus jertfă pe singurul său fiu … socotind că Dumnezeu poate să-l învieze chiar și dintre cei morți“ (Evrei 11.17-19). Din Noul Testament știm că răspunsul la întrebarea lui Isaac fusese stabilit de mult timp: „Hristos, Mielul fără cusur și fără pată, a fost cunoscut mai înainte de întemeierea lumii, dar a fost arătat în timpurile din urmă“ (1 Petru 1.19,20).

Cât de frumoasă este această armonie interioară dintre Tatăl și Fiul exprimată în cuvintele: „Și au mers amândoi împreună înainte“! Domnul nostru a putut spune: „Nu sunt singur, căci Tatăl este cu Mine“ (Ioan 16.32), cu toate că știa „tot ce avea să vină asupra Lui“ (Ioan 18.4).

Simțim și noi ceva din mireasma arderii-de-tot (Efeseni 5.2)?