Sămânța bună

În timpul călătoriei sale din Ur, din Caldeea, Avraam s-a oprit în Haran. Dumnezeu nu prevăzuse aceasta, însă Avraam s-a oprit acolo, pentru că se simțea legat de bătrânul său tată, Terah.

Când l-a chemat pe Avraam din Ur, din Caldeea, Dumnezeu „a început în el o bună lucrare“. În Haran, această lucrare a stagnat. Dumnezeu însă i-a vorbit din nou lui Avraam, l-a condus mai departe și până la urmă „a dus la capăt“ lucrarea bună în Avraam (Filipeni 1.6).

Această plecare din nou l-a costat pe Avraam, fără îndoială, multă „putere“, mai ales că îi mergea foarte bine în Haran, având în vedere „averile pe care le strânseseră și … toate slugile pe care le câștigaseră“ (Geneza 12.5) și, în plus, faptul că nu mai era prea tânăr.

Adresându-se judecătorilor săi, Ștefan le-a spus că Dumnezeu „l-a strămutat“ pe Avraam. Dumnezeu nu doar i-a vorbit lui Avraam, ci El i-a dat și puterea să se desprindă de Haran și să se mute în țara promisă. Ce impresionant! Dumnezeu a chemat și a dat putere, iar Avraam a crezut și a ascultat! Pe parcursul istoriei sale găsim o armonie adâncă între Dumnezeu și un om care a trăit în comuniune cu El și s-a încrezut necondiționat în Dumnezeu. În viața lui Avraam au existat multe altare. El L-a adorat pe Dumnezeu ori de câte ori i S-a descoperit.