Sămânța bună
„Așa stă scris“
Isus deci le-a zis: „… Dacă rămâneți în cuvântul Meu, sunteți în adevăr ucenicii Mei, veți cunoaște adevărul și adevărul vă va face liberi“.
Ioan 8.28,31,32
Când s-a realizat filmul (în 1939) după cartea „Pe aripile vântului“, regizorul a căutat pentru rolul principal o persoană potrivită și a găsit o actriță, până atunci necunoscută, cu numele Vivien Leigh. După ce i s-a dat rolul principal, actrița a studiat în cele mai mici amănunte personajul principal descris în carte. La toate probele de filmare, actrița era prezentă cu cartea. Prin perseverența ei de a fi o copie fidelă a personajului principal al cărții, l-a dus la disperare de multe ori pe regizor. Când acesta făcea abateri de la cele scrise, actrița deschidea cartea și spunea: „așa stă scris“.
Cum ne comportăm noi față de Cartea Cărților: Sfânta Scriptură, Cuvântul lui Dumnezeu? Cât de exact luăm noi adevărurile Bibliei? Ce poziție luăm față de ce este scris în ea? Într-o zi, toate cărțile lumii vor fi risipite în vânt, dar Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu, va rămâne.
Mântuitorul spune: „Cercetați Scripturile, pentru că socotiți că în ele aveți viață veșnică; dar tocmai ele mărturisesc despre Mine“ (Ioan 5.39). Mântuitorul l-a biruit pe Satan prin Cuvântul scris al lui Dumnezeu. Întreitul „este scris“ al Domnului aflat în pustie în fața dușmanului Său a condus la cea mai mare biruință. Să rămânem fără întrerupere la ce „este scris“ și vom fi binecuvântați de Dumnezeu în lucrările noastre!