Sămânța bună

O creștină se ruga de mult timp pentru mântuirea fratelui ei. Când a venit în localitatea lor un vestitor al evangheliei, ea l-a invitat pe fratele ei să meargă cu ea la evanghelizare. În prima seară, acesta a însoțit-o, pentru a-i face plăcere. A mers și a doua seară tot de dragul ei. Pe drumul către casă, el i-a spus: „Dacă merg cu tine și mâine seară, vorbitorul mă va determina să mă pocăiesc“. Plină de bucurie, femeia i-a spus evanghelistului aceste cuvinte, când l-a întâlnit în ziua următoare în oraș. „Mesajul a făcut o impresie adâncă asupra fratelui meu!“, i-a spus ea entuziasmată. Predicatorul însă a privit-o gânditor. „Nu vă bucurați de acest lucru?“, l-a întrebat nedumerită femeia. – „Fratele dumneavoastră, în seara aceasta, ori va veni și va auzi glasul lui Dumnezeu care îl cheamă la pocăință, ori va rămâne acasă, pentru a se sustrage acțiunii Cuvântului lui Dumnezeu“, a spus evanghelistul.

Oare avea să se întoarcă fratele ei la Dumnezeu și să primească harul Său…? Prea de multe ori au existat oameni care au fost impresionați de vestea bună, dar, ca și guvernatorul roman Felix, s-au sfiit să facă pasul hotărâtor. Însă după fiecare eschivare conștientă, pentru inimă este mai greu să se deschidă la mesajul lui Dumnezeu. De aceea adresăm tuturor o atenționare insistentă: „Astăzi, dacă auziți glasul Lui, nu vă împietriți inimile!“ (Evrei 4.7).