Sămânța bună

Doream să devin prin propriile mele strădanii un om mântuit și chiar eram convins că știam ce am de făcut. Mai întâi ar fi trebuit să nu mai fac răul. Existau o mulțime de lucruri greșite în viața mea. Apoi, desigur, ar fi trebuit să fac binele: să citesc mult în Biblie, să mă rog și să regret lucrurile rele.

Am început așa într-o duminică și totul a decurs bine. Luni și marți au trecut cu succes în mare parte. Dar miercuri și joi am avut unele alunecări și eram deznădăjduit. Vineri și sâmbătă am renunțat la a fi un om credincios. Duminica următoare am luat-o de la capăt. Credeam că știu de ce eșuasem săptămâna trecută: trebuia să fiu mai atent. Deci am început să citesc Biblia mai conștiincios, să mă rog mai intens și mai îndelung (de câteva ori am adormit pe genunchi la marginea patului) și să regret mai mult ce făcusem rău. Dar nici așa nu am reușit să trăiesc ca un om credincios.

Apoi am auzit o predică din care am reținut o singură frază: „Tot ce trebuie să faci pentru a fi mântuit este să accepți cadoul pe care Dumnezeu ți-l dă – și să-I mulțumești!“. Atunci am știut ce am făcut greșit: credeam că eu trebuie să-I aduc lui Dumnezeu un dar pentru a deveni un om mântuit. De aceea mă străduisem ca eu să trăiesc cum Îi plăcea Lui. Dar era tocmai invers! Darul salvării, darul vieții veșnice îl poate da numai Dumnezeu, iar El mi l-a și dat, de aceea eu trebuia doar să-l primesc. În seara aceea m-am întors la Dumnezeu și am primit darul Lui, cadoul Lui. Și astăzi Îi mulțumesc pentru acesta.