Sămânța bună

Domnului Sorescu îi plăcea să citească Biblia, însă nu putea să creadă și să accepte evanghelia harului lui Dumnezeu. „Nu cred că este atât de simplu“, își spunea el mereu. De aceea își dădea toată osteneala să împlinească cerințele Bibliei, încercând astfel să fie pe placul lui Dumnezeu, pentru a găsi pacea și pentru a putea muri liniștit.

Într-o dimineață, citind din Evanghelia după Matei, a ajuns la capitolul 18. Cuvintele de la începutul acestui capitol i s-au părut deosebite. S-a gândit toată ziua la ele. Seara, în drum spre casă, a ajuns în centrul orașului și tocmai se deplasa pe o stradă foarte circulată. A observat o fetiță care stătea la marginea drumului și care se uita la trecători ca și când ar fi căutat pe cineva care să o ajute să ajungă pe partea cealaltă a străzii. Când domnul Sorescu s-a apropiat, ea i s-a adresat imediat. El s-a bucurat de încrederea fetiței, a apucat-o pe micuță de mână și a dus-o de cealaltă parte a străzii.

Când a ajuns acasă, s-a gândit încă o dată la această mică întâmplare și și-a adus din nou aminte de textul biblic din acea dimineață. L-a recitit și a înțeles imediat ce are de făcut. El s-a predat Mântuitorului, pentru că a înțeles: „Căci prin har sunteți mântuiți, prin credință“ (Efeseni 2.8).

Ce scump mi-e azi tot harul dat; Trăiesc prin har mereu.
—J. Newton, 1772