Sămânța bună
Cu încredere, a pus ceaunul la foc (1)
Căci ale Mele sunt toate fiarele pădurii, toate animalele de pe o mie de dealuri. Eu cunosc toate păsările de pe munți …
Psalmul 50.10,11
Petru stătea pe banca de sub fereastra dormitorului și cojea araci. Soția lui bolnavă l-a strigat să îi facă puțină cafea. Dar în casă nu mai era nicio boabă de cafea și niciun ban. Petru era om harnic, dar facturile pentru medic și pentru medicamente au înghițit mulți bani, iar câștigul lui mic de pe urma roților de lemn (căci era rotar) nu era suficient. Astfel ajunseseră foarte săraci.
— Petru, nu mai avem boabe de cafea? a strigat din nou soția lui.
— Fii liniștită, Eliza, fac imediat cafeaua, a răspuns el și a mers în mica bucătărie. Cutia de cafea era goală de mult timp. La fel de gol era și portmoneul lui Petru. El nu dorea să se împrumute de la vecini. Petru se încredea în Mântuitorul și în Cuvântul Lui. De dimineață citise tocmai Psalmul 50 și și-a adus aminte acum de versetul citit. Cămările lui Dumnezeu nu erau goale; El hrănea zilnic vitele pe mii de dealuri – cu cât mai mult pe fiii oamenilor! Nu va putea El să procure o cană de cafea pentru soția lui?! Petru s-a îndreptat în rugăciune spre Domnul lui și a crezut că El îl va ajuta.
— Ah, Petru, s-a tânguit iarăși din dormitor soția, când îmi aduci cafeaua?
— Imediat, imediat, Eliza, fii liniștită! Acum văd de foc, a răspuns omul bătrân și a pus un ceaun plin cu apă pe sobă. Apoi a pus ceștile pe masă. Tocmai când apa fierbea, cineva a bătut la ușă. Era o fată cu un coș greu. Ea a intrat în bucătărie și a spus:
— Domnule Petru, Rodica vă trimite acest coș. A dorit să facă o bucurie cuiva și s-a gândit la soția dumneavoastră bolnavă.