Sămânța bună
De la budism la Hristos (1)
Doamne, uită-Te la necazul meu! … mi s-a întors inima în mine, căci am fost foarte răzvrătit.
În ziua când Te-am chemat, Te-ai apropiat și ai zis: Nu te teme!
Plângeri 1.20; Plângeri 3.57
Sarah a fost crescută în religia budistă, dar nu a crezut niciodată ceea ce învățase din această religie. Odată s-a dus cu mama ei la o sărbătoare budistă. Participanții la ceremonie păreau mulțumiți în timp ce repetau fără contenire ritualul lor. Dar Sarah se plictisea. Când a venit momentul să arunce flori înaintea lui Buddha, a întrebat-o pe mama ei: „De ce să fac asta, dacă nu cred?“. Mama i-a făcut semn să tacă. Din acel moment, Sarah s-a îndepărtat de budism.
Când a împlinit 16 ani, a conștientizat faptul că trăia o viață de neascultare, că avea gânduri rele, că se împotrivea la orice, că mințea. Trăind astfel, suferea mult. Într-o zi, când a venit acasă de la școală, s-a închis în camera ei și, privind spre cer, a strigat: „O, Dumnezeule, dacă exiști, ajută-mă să ies din iadul acesta! Te rog, ajută-mă! Tu ești ultima mea speranță!“.
La scurt timp după aceea, un credincios a invitat-o la o întâlnire a unui grup de tineri care citeau împreună Biblia. Sarah a mers și ea, iar acolo a auzit o cântare care a marcat-o mult. În acea cântare, versurile spuneau că Dumnezeu știe ce o apasă și ce o neliniștește, că El cunoaște grijile și frica ei de următoarea zi, dar că, dacă își va pune încrederea în Dumnezeu și Îl va cunoaște prin Domnul Isus ca Tată al ei, totul va fi bine. Auzind acele cuvinte, au năpădit-o lacrimile. Sarah simțea că Dumnezeu îi vorbește și că o invită să vină la El.