Sămânța bună
Mutări
Prin credință, Avraam, fiind chemat să plece într-un loc pe care avea să-l primească de moștenire, a ascultat și a plecat fără să fi știut unde se ducea.
Evrei 11.8
În urmă cu unsprezece ani mi-am spus: „Aceasta va fi cu siguranță ultima mutare“. Mă săturasem de atâta mutat.
M-am născut în urmă cu 53 de ani în Jurjewka (Kârgâzstan). După cinci ani, familia mea s-a mutat la Wasiljewka, în Ucraina. Când am împlinit 12 ani, ne-am mutat în Germania. Dar nici aici mutările nu au încetat: cinci zile am stat în localitatea Friedland, apoi într-o locuință provizorie în localitatea Unna-Massen. Mai târziu, tatăl meu a construit o casă pentru familia noastră. Dar la vârsta de 21 de ani am plecat de acolo, deoarece m-am căsătorit. Pentru început am locuit în localitatea Meinerzhagen. Dar mutările nu s-au încheiat, pentru că după 10 ani ne-am mutat cu cei patru copii ai noștri în Rusia, în Dserschinsk. Aici am locuit o jumătate de an într-o casă mică, fără apă curentă și cu toaleta în grădină. Iarna erau temperaturi de până la –35°C! Mai târziu ne-am mutat pentru un an de zile într-o locuință în oraș, după care am revenit în căsuța noastră renovată. Când totul a fost gata, a trebuit să ne întoarcem în Germania. Aici sunt în acest moment, dar mă aflu din nou în fața unei mutări.
De ce m-am mutat de atâtea ori? Eram oare „dependentă de mutări“? Nu, ci pur și simplu așa au fost împrejurările vieții, care ne-au făcut să ne mutăm de atâtea ori. Dar chiar dacă îmi vine greu să împachetez cutii, totuși prin aceasta am învățat că pe pământ suntem „străini și călători“ (Evrei 11.13). Nu avem o patrie stătătoare. Dar, când vom fi în cer la Tatăl ceresc, acolo vom rămâne pentru totdeauna. Ne bucurăm noi de această perspectivă sigură? Și ne dorim noi această mutare?