Sămânța bună

Gânduri cu privire la Ioan 17
Eu le-am dat slava pe care Mi-ai dat-o Tu, pentru ca ei să fie una, cum și Noi suntem una, Eu în ei și Tu în Mine; pentru ca ei să fie în chip desăvârșit una, ca să cunoască lumea că Tu M-ai trimis și că i-ai iubit, cum M-ai iubit pe Mine.

Ioan 17.22,23

În această rugăciune, numită și rugăciunea de Mare-Preot a Domnului Isus, am putut vedea: în prima parte, cum S-a rugat ca Tatăl să fie preamărit; în a doua parte, cum S-a gândit la ai Săi și cum L-a rugat pe Tatăl să-i păzească în timpul absenței Sale, ca El să fie proslăvit în cei credincioși. În partea finală a rugăciunii vedem cum Hristos S-a gândit la gloria viitoare și cum S-a rugat ca ai Săi să fie proslăviți împreună cu El.

Ce realitate măreață! Slava pe care Hristos ca Om a primit-o de la Tatăl, când S-a întors în cer, ne este dăruită și nouă! Dar noi n-am meritat-o!

Domnul vorbește aici ca și cum am avea deja acum slava Sa. El face acest lucru, pentru că în planul lui Dumnezeu proslăvirea credincioșilor este irevocabilă (Romani 8.30).

Așa cum Tatăl și Fiul sunt una, tot așa trebuie să fie și credincioșii în slavă. Aceasta va fi cu adevărat unitatea desăvârșită. Pe pământ, ea nu va exista niciodată. Dar, în cer, Hristos va fi preamărit pe deplin în ai Săi. Izvorul preamăririi este Însuși Tatăl. El S-a descoperit pe deplin în Fiul Său. Apoi, această slavă divină se descoperă în credincioși.

Efectul acestei unități depline în slavă va fi extraordinar: lumea va recunoaște cu uimire cine este Isus Hristos: Trimisul Tatălui; dragostea Tatălui se va arăta în credincioși, care poartă slava divină; ei vor fi iubiți de Tatăl cu aceeași dragoste cu care Tatăl Îl iubește pe Fiul. Să-I aducem adorare Tatălui nostru!

Citire zilnică: Citirea Bibliei: 1 Împărați 12.16-33 · Ioan 9.24-34