Sămânța bună
Gânduri cu privire la Ioan 17
Și Mă rog nu numai pentru ei, ci și pentru cei care vor crede în Mine prin cuvântul lor, ca toți să fie una, cum Tu, Tată, ești în Mine și Eu în Tine; ca și ei să fie una în Noi, pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis.
Ioan 17.20,21
Când S-a rugat pentru ai Săi, Domnul nu a avut în vedere doar micul grup al ucenicilor Săi, ci inima Sa îi cuprindea pe toți aceia care, începând de la Rusalii, când Duhul Sfânt avea să vină pe pământ, vor veni la credința în El. Cei mai mulți dintre ei nu au venit la credință prin slujba directă de predicare făcută prin gura apostolilor, pentru că aceștia au trăit doar puțini ani pe pământ. Dar cuvântul apostolilor în forma Scripturilor inspirate ale Noului Testament a rămas. El a fost de la început temelia oricărei propovăduiri a evangheliei și mai este și astăzi.
În legătură cu acest cerc extins al tuturor credincioșilor, Domnul a exprimat pentru a doua oară cererea ca ei să fie una. Comparând cu prima cerere, observăm o deosebire. Acolo unitatea era restrânsă la apostoli și cererea era: „Pentru ca ei să fie una ca Noi“ – una în gândire și în acțiune. Aici El S-a rugat astfel: „Ca și ei să fie una în Noi“. Această unitate s-a format prin interesul lor comun pentru Tatăl și Fiul. Temelia pentru această unitate este viața veșnică, natura divină, pe care toți credincioșii o au.
Oameni de proveniență diferită, din cele mai diversificate culturi și religii, deosebindu-se social și intelectual, pot fi una, dând mărturie cu privire la aceasta în fața lumii! La începutul Faptelor Apostolilor, această unitate era vizibilă: „Mulțimea celor care crezuseră era o inimă și un suflet“ (Fapte 4.32).
Cât se mai vede astăzi din această unitate?