Sămânța bună
Suferințele Lui de nespus
Sunt pus în rândul celor care se coboară în groapă; sunt ca un om care nu mai are putere.
Inima îmi este lovită și mi se usucă întocmai ca iarba.
Psalmul 88.4; Psalmul 102.4
Niciun om nu a suferit ca Domnul Isus. Dacă încă din timpul vieții a fost Omul suferinței, cu cât mai mult la cruce! Acolo, dușmănia omului a ajuns la culme. Oamenii au luat în râs încrederea Sa în Dumnezeu. L-au batjocorit, pentru că a spus că este Fiul lui Dumnezeu și Împăratul lui Israel. L-au rănit profund; inima Sa sensibilă exprimă profetic această durere în Psalmul 69.20: „Disprețul mi-a frânt inima și sunt copleșit de apăsare“.
În ziua răstignirii, când s-a făcut întuneric la amiază timp de trei ore, El a suferit judecata divină din cauza păcatelor noastre. Noi nu putem înțelege această durere. Nu putem pricepe ce a însemnat ea pentru Cel care n-a făcut niciodată păcat. El, Cel curat și fără păcat, a fost încărcat cu murdăria nedreptăților noastre și a trebuit să suporte pedeapsa pentru greșelile noastre. Durerea Sa redată profetic în Psalmul 88.16 – „Mânia Ta aprinsă a trecut peste mine, spaimele Tale m-au distrus“ – abia dacă poate fi percepută de inimile noastre.
În cele trei ore de întuneric, Dumnezeu Și-a întors privirea de la El, pentru că Dumnezeu nu poate vedea păcatul. Ce durere a fost aceasta pentru Domnul Isus, care în timpul întregii Sale vieți S-a încrezut în Dumnezeu, iar acum era părăsit de El! Această durere adâncă a sufletului Său răzbate din rugăciunea Sa din Psalmul 22.1: „Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit? Pentru ce stai departe de mântuirea mea, de cuvintele geamătului meu?“.