Sămânța bună
O cântare pe care nici tu nu o cunoști (3)
Însă celui ce face fapte, plata nu i se socotește ca un har, ci ca datorie.
Romani 4.4
Am așteptat răspunsul. Capul i se aplecase și ochii îi erau ațintiți în podea. Nu voi uita niciodată privirea sa după ce și-a ridicat capul ca să-mi răspundă. Era ca a unuia care tocmai fusese trezit dintr-un vis care durase o viață. De acum se afla față în față cu realitățile veșnice, iar singurul său răspuns a fost:
— Ni-cio-da-tă-nu-m-am-gân-dit-la-as-ta!
— Totuși, i-am spus, Dumnezeu S-a gândit; și El a scris un verset pentru persoane ca tine – care vor să-și măsoare șansele pe baza faptelor lor bune și care se înșală singure cu nădejdea că vor ajunge în cer în felul acesta. Îți voi citi versetul. Este în capitolul 4 din Epistola către Romani: „Însă celui ce face fapte, plata nu i se socotește ca un har, ci ca datorie“ (versetul 4). Dă-mi voie să ți-l explic: Atunci când erai sănătos și puteai munci, îți primeai salariul, fiindcă ai lucrat pentru el. Nu aveai nicio obligație deosebită față de persoana care te plătea. Veneai acasă la soția ta și îi spuneai: Iată cât am câștigat astăzi. Puteai vorbi despre ceea ce tu ai făcut, despre ceea ce tu ai obținut; și n-aveai nimic de spus cu privire la persoana care te plătise. Aceasta este exact ceea ce Dumnezeu vrea să spună prin acest verset. Dacă ai putea să ajungi în cer pe baza a ceea ce tu ai făcut, este clar că nu ai fi acolo prin har. Nu ai putea astfel cunoaște nimic despre dragostea lui Dumnezeu descoperită în Isus. Nu ai putea să cânți: „A Lui, care ne iubește, care ne-a spălat de păcatele noastre în sângele Său“, pentru că tu ai fi acolo fără un Mântuitor și n-ai avea nicio cântare. Crezi că ai putea fi fericit?