Sămânța bună

Să ne aducem aminte!
Iată Robul Meu, pe care-L sprijin, Alesul Meu … El nu va striga, nu-Și va ridica glasul și nu-l va face să se audă pe stradă.

Isaia 42.1,2

Aceste cuvinte profetice arată caracterul Omului blând și smerit cu inima care a venit în lumea noastră împotrivitoare, în lumea noastră murdară de păcat. Domnul Isus a lucrat în puterea Duhului pentru a împlini lucrarea Sa de iubire într-o desăvârșită supunere față de voia Tatălui. Toate lucrările Domnului Isus istorisite în Evanghelii erau împliniri ale promisiunilor și ale profețiilor din Vechiul Testament. Toate faptele care s-au petrecut în viața Mântuitorului au fost vădite împliniri ale Scripturii.

Dorința Domnului a fost tot timpul să împlinească Scriptura. Harul și adevărul trebuiau să ajungă bucuria tuturor celor necăjiți, a tuturor celor cu inima întristată, din toate veacurile și de pe toate meleagurile lumii și, de asemenea, trebuiau să devină partea credincioșilor din acest veac. Pentru aceasta însă, Mântuitorul a trebuit să sufere o mare împotrivire față de Sine, a trebuit să treacă prin moarte și prin înviere, să Se înalțe mai sus de ceruri și de acolo, pe temeiul jertfei Sale, să dea darurile Lui răscumpăraților Săi. Să ne aducem aminte tot timpul de Cel ce a suferit din partea păcătoșilor o mare împotrivire față de Sine! Să luăm aminte că suntem chemați să ieșim dintr-o astfel de stare de împotrivire – dacă încă ne mai găsim în ea – și, prin credința în Mântuitorul, să primim darul unui viitor veșnic în lumină!