Sămânța bună

Iertarea trecutului
Căci toți mă vor cunoaște, … voi fi îndurător față de nedreptățile lor și nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele și de fărădelegile lor.

Evrei 8.11,12

Amintirea trecutului este deseori tristă și dureroasă. Însă, de când L-am primit pe Domnul Isus ca Mântuitor, bucuria prezentului este una negrăită și sfântă.

A existat oare și în viața ta acel moment de cotitură, cu privire la care să poți spune: „Atâția ani am trăit fără Domnul Isus, dar de atunci încoace El îmi este Stăpân“? Fiecare trebuie să aibă o istorie a întoarcerii la Dumnezeu. Văzut în lumina lui Dumnezeu, trecutul este o perioadă de întuneric și de păcat, însă acum el nu mai există înaintea lui Dumnezeu, ci doar în memoria noastră. Un oftat se ridică deseori din sufletele noastre: O, Doamne, de Te-aș fi cunoscut mai devreme! Nu făceam ce am făcut, nu mergeam pe unde am mers, nu vorbeam ce am vorbit!…

Da, amintirea trecutului este tristă și dureroasă. Atâtea lucruri de care ne aducem aminte ne fac să ne plecăm capul. Dacă starea aceasta ar fi și înaintea lui Dumnezeu, ce ne-am face? Dumnezeu însă îi spune celui credincios: „Îți voi ierta nelegiuirile. Nu-mi voi mai aduce aminte de păcatele și de fărădelegile tale!“. Ce veste măreață este aceasta! Această veste liniștește cugetul. Iar dacă totuși cugetul mă mai mustră, pot să-i spun: Ai dreptate să mă mustri, dar Dumnezeu nu mă mai mustră. El nu mai are nimic de osândit la mine, pentru că sângele Fiului Său, Domnul și Mântuitorul meu, m-a curățit de orice păcat.