Sămânța bună
Adevărata compasiune
Domnul, când a văzut-o, a fost cuprins de milă față de ea și i-a zis: „Nu plânge!“.
Când gânduri negre se frământă cu grămada înăuntrul meu, mângâierile Tale îmi desfătează sufletul.
Luca 7.13; Psalmul 94.19
Când Isus Hristos Se afla pe pământ, El S-a confruntat la fiecare pas cu suferințele oamenilor, cu boală și cu moarte. Toate acestea erau, pentru oameni, urmările păcatului. Isus, Fiul lui Dumnezeu, adânc mișcat de suferința fiecăruia în parte, putea să usuce lacrimile. Când a întâlnit în Nain o văduvă care plângea pentru singurul ei fiu care murise, El l-a înviat (Luca 7.11-17).
Despre adânca compasiune a Domnului Isus citim deseori în cele patru Evanghelii. Oamenii simțeau dragostea Lui; ei au fost atrași de El și se încredeau în El, aducând înaintea Lui tot necazul vieții lor. Ei primeau îngrijirea Sa particulară și mângâierea profundă pe care Domnul le-o dădea.
Astăzi Isus Hristos nu mai trăiește pe pământ, ci în slava cerului. Iar caracterul ajutorului Său este altul acum. Totuși, apropierea Lui, compasiunea, mângâierea și ajutorul Lui pentru toți cei care se încred în El nu sunt mai puțin reale astăzi decât atunci. Cu orice necaz, cu orice suferință, cu orice tristețe și cu orice deznădejde, noi putem merge la Isus – Salvatorul și Domnul nostru, Ajutorul și Mângâietorul nostru!
Dacă citim relatările despre viața lui Isus pe pământ, observăm prin cât de multă suferință fizică și sufletească a trebuit El să treacă. Isus a suportat durere și suferință până la extrem. Iar toate acestea pentru a ne mângâia și ajuta în suferințele noastre. Iată încă un motiv pentru care Fiul lui Dumnezeu a devenit Om: El a vrut ca prin propria Lui experiență să poată să ne înțeleagă.