Sămânța bună

Cine oferă mai mult? (2)
Pentru că ce se vede se mai poate nădăjdui? Pe când, dacă nădăjduim ce nu vedem, așteptăm cu răbdare.

Romani 8.24,25

Tatăl dorea să afle mai multe de la soldat. Dar, înainte de aceasta, tânărul a spus: „Am aici, în acest pachet, un tablou al fiului dumneavoastră, pe care l-am pictat pe când eram în Vietnam. Eu nu sunt un artist. Dar mă gândesc că fiul dumneavoastră ar fi dorit să-l primiți“. Când tatăl a deschis pachetul, a ținut cu uimire în mâini portretul fiului său. A fost adânc mișcat. Nu era o lucrare de maestru. Dar tânărul soldat nimerise exact trăsăturile drăguțe ale feței fiului său. Astfel, acest tablou a primit un loc de cinste în conacul părintesc. Câteva luni mai târziu s-a stins din viață și tatăl.

Acum sosise momentul licitației prețioasei colecții. Printre piesele expuse se afla și tabloul fiului. Agentul care conducea licitația i-a salutat pe cei strânși acolo și a spus: „Vom începe cu portretul fiului. Cine oferă întâi pentru acest tablou?“. – Tăcere. – Tăcere penibilă. – Nimeni nu dorea să ofere ceva. Deodată s-a auzit o voce din public: „Am venit să cumpărăm picturile renumite. Treceți peste acest portret. Începeți odată!“. Dar agentul care conducea licitația susținea că trebuie să păstreze rândul: „Cine oferă pentru acest tablou? Vă rog să vă gândiți, este un tablou al fiului“.

Din spatele sălii s-a auzit o voce ezitantă. Era grădinarul conacului. „Eu ofer 100 de dolari pentru această pictură“. Era tot ce putea oferi. Toate capetele s-au întors spre el. Vânzătorul a continuat: „Sunt oferiți 100 de dolari. Cine pune mai mult?“. — „Dați-i tabloul și să revenim la problemă“. Dar agentul ezita. Apoi în sfârșit: „100 de dolari prima dată, 100 de dolari a doua oară, 100 de dolari a treia oară“. Ciocanul a lovit. Tabloul fiului aparținea grădinarului.