Sămânța bună

Pe urmele Mântuitorului
Dumnezeu, după ce a vorbit în vechime părinților noștri prin proroci, în multe rânduri și în multe feluri, la sfârșitul acestor zile ne-a vorbit în persoana Fiului.

Evrei 1.1,2

Scopul Epistolei către Evrei – ca de altfel al întregii Scripturi – este să ne îndrepte gândurile spre Fiul lui Dumnezeu, să ni-L descopere și să ne pună în legătură cu El. Cercetând viața Domnului Isus Hristos, așa cum o prezintă Scriptura, aflăm adevărul că El a fost singurul Om desăvârșit, care a mers întotdeauna în dependență de Dumnezeu pe un drum de biruință. Domnul Isus Hristos ne-a lăsat un exemplu, ca noi să călcăm pe urmele Lui. Dacă ne-am pus încrederea în El și Îl iubim, Îl vom urma cu bucurie și vom experimenta că jugul Său este bun și sarcina Sa este ușoară.

Evanghelia după Luca ni-L prezintă pe Domnul Isus în acest caracter, de Om dependent de Dumnezeu. În această Evanghelie citim cum diavolul s-a prezentat în fața Domnului Isus Hristos cu trei rânduri de ispitiri. Sunt ispitirile care au adus atâta dezastru în omenire: 1. pofta cărnii – transformarea pietrelor în pâine; 2. pofta ochilor – toate împărățiile pământului; 3. lăudăroșia vieții – aruncarea de pe streașina Templului.

Încă de la primul atac, Domnul a dat un răspuns desăvârșit; dar și la celelalte a răspuns în același mod: „Este scris: Omul nu va trăi numai cu pâine, ci cu orice cuvânt al lui Dumnezeu“ (Luca 4.4). Desigur, Domnul Isus avea putere să transforme pietrele în pâini, însă El Se afla pe pământ ca să facă numai voia lui Dumnezeu și niciodată nu Și-a folosit propria putere pentru scopuri personale.