Sămânța bună

Povestea lui Henry (1)
Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică.

Ioan 3.16

Tânărul Henry se afla în slujba unui medic renumit, care avea în Londra o casă grandioasă, asemenea unui palat. Acest doctor era creștin și adesea era vizitat de câțiva prieteni care veneau la el pentru a citi și a cerceta Cuvântul lui Dumnezeu. La aceste strângeri, care se desfășurau în livingul spațios al doctorului, luau parte și toți slujbașii – deci și Henry. Într-o zi a venit un prieten de-al medicului pentru a vesti Cuvântul lui Dumnezeu și, din nou, servitorii și-au ocupat locurile. Henry, cel mai tânăr dintre ei, ședea la margine. Prietenul doctorului a vorbit despre Domnul Isus și despre venirea Sa pentru a-i lua la Sine pe toți cei credincioși de pe acest pământ, ca să fie veșnic la El. Henry a ascultat toate acestea, dar cuvintele nu prezentau interes pentru el, căci nu Îl cunoștea încă pe Domnul Isus ca Mântuitorul său personal. Așa cum se întâmplă în astfel de ocazii, vrăjmașul sufletelor veghează ca nu cumva să-și piardă slujitorii, și le inspiră indiferența. Când strângerea s-a terminat, ascultătorii s-au împrăștiat, iar stăpânul casei a mers în camera lui de lucru. Puțin mai târziu, Henry a bătut la ușa acestuia, ca de obicei, întrebându-l dacă mai are nevoie de ceva.

— Nu, a răspuns doctorul, noapte bună!

Totuși, în clipa în care tânărul a dorit să închidă ușa după el, a fost strigat înapoi.