Pâinea zilnică
„CÎNTĂREŢII"
Text: Psalmul 40:1-5
Mi-a pus în gură o cîntare nouă - o laudă pentru Dum- nezeul nostru. Psalmul 40:3
Maiestoasele imnuri de demult ale Bisericii şi înălţătoarele cîntece mai noi sînt o parte vitală a vieţii credinciosului. Se ştie că oameni care altădată erau închişi în ei şi tăcuţi şi care apoi L-au primit pe Cristos, acum cîntă cîntările credinţei lor în timp ce conduc maşina, în timp ce îşi calcă hainele sau în timp ce fac duş. Ei cîntâ din pricina inimii lor schimbate şi din pricină că noua viaţă în Cristos trebuie să-şi găsească expresia în cîntare.
în cartea lui „Psalms of the Heart", George Sweeting ilus- trează acest adevăr din experienţa a doi absolvenţi ai Institutului Biblic Moody, John şi Elaine Beekman. Dumnezeu i-a chemat să lucreze ca misionari printre indienii tribului Chol, din partea de sud a Mexicului. Ca să ajungă la acest trib, arată Sweeting, aceştia au călătorit pe spinarea măgarilor şi cu nişte luntre scobite din trunchiuri de copaci. Împreună cu alţi misionari, ei au lucrat timp de 25 de ani la traducerea Noului Testament în limba indienilor Chol. Astăzi Biserica indienilor Chol prosperă. Mai bine de 12.000 de creştini alcătuiesc împreună Comunitatea creştină Chol, care este independentă financiar. Ceea ce este interesant este că atunci cînd au venit misionarii, indienii Chol nu ştiau să cînte. Odată cu pătrunderea Evangheliei însă, credincioşii din trib au ajuns să fie cunoscuţi sub denumirea de „cîntăreţii". „Acum ei iubesc cîntarea, comentează Sweeting, fiindcă au pentru ce să cînte."
În inimile noastre ale celor care ne-am încrezut în Cristos ca Mîntuitorul nostru răsună cîntecul celor răscumpăraţi. Fie ca şi noi, prin faptul că exprimăm bucuria relaţiei pe care o avem cu Cristos, să fim cunoscuţi sub numele de „cîntăreţii". - D.C.E. Pacea lui Cristos în inimă mi-a pus Un izvor ce curge cu har si farmec sfint. Ale mele-s toate de cînd sînt al lui Isus; Cum aş putea să tac şi să nu cînt? - Lowry
Cea mai semnificativă expresie a creştinismului este nu un suspin, ci un cîntec