Pâinea zilnică
28
Mai
Text: Psalmul 104:10-26
... iar cocostîrcul îşi are locuinţa în chiparoşi... Psalmul 104:17
MĂREŢIA LUI DUMNEZEU
In textul biblic de astăzi, psalmistul II proslăveşte pe Domnul
pentru măreţia Sa revelată prin lucrările minunate ale creaţiei.
El aminteşte mereu cititorului de minunatele căi prin care Domnul
poartă de grijă creaturilor Sale: dăruindu-Ie apă, lumina soarelui
şi vegetaţia. Psalmistul subliniază de asemenea că El a făcut şi
copacii pentru ca păsările cerului să-şi facă în ramurile lor cuiburile.
In timp ce jucam golf cu prietenul meu Dave, acesta s-a oprit
arătîndu-mi uimit ceva. A dat la o parte ramurile bogate ale unui
molid albastru. Acolo, odihnindu-se pe o creangă, era cuibul construit cu măestrie al unei familii de sticleţi. Era cam la înălţimea
capului unui om, dar era ascuns cu atîta grijă încît nici unul din
jucătorii de golf nu ar fi avut posibilitatea să-l vadă de la mai mult
de cîţiva metri distanţă. Două crengi groase acopereau cuibul
astfel încît să-l scutească de apele ploilor. Era ancorat atît de bine
că nici cea mai puternică furtună nu l-ar fi putut smulge. Pasărea
mamă l-a construit departe de trunchiul copacului astfel că nici un
animal de pradă să nu-i producă daune. Copacul era un loc perfect
pentru acest cuib - un copac pregătit de Dumnezeu pentru ca
păsările să-şi crească puişorii. „Pentru mine", a comentat Dave,
aceasta este măreţia lui Dumnezeu. Este încă un motiv să mă încred
în El. Nu înţeleg cum poate cineva să fie ateu!"
Lucrările lui Dumnezeu în creaţie, chiar şi acelea prin care El
asigură un loc pentru cuibul pâsăricii, sînt minunate şi dincolo de
orice descriere. Fie ca măreţia lui Dumnezeu să ne facă, aşa cum
l-a făcut pe psalmist, să-L lăudăm atît timp cît vom trăi (v. 33). - D.C.E.
Tot ce e frumos şi-nălţător,
Fiinţe mari şi minunate,
Tot ce e-nţelept şi uimitor,
Toate-s prin Cristos create. - Alexander
Toată creaţiunea, cu degetul întins, arată spre Dumnezeu.