Pâinea zilnică
26
Mai
Text: Psalmul 32:1-7
Am zis: „îmi voi mărturisi Domnului fărădelegile!" Si Tu ai iertat vina păcatului meu. Psalmul 32:5
FRUNZE PRĂFUITE
Planta ornamentală pe care am adus-o soţiei a adăugat o notă
de viaţă în casa noastră. Frunzele sale mari, luxuriante, păreau că se întind cu gesturi de bun venit. Dar într-o dimineaţă am
observat că frunzele îi atîrnau veştede. Nu i-am spus nimic soţiei,
dar mă întrebam ce s-o fi petrecut cu planta noastră. Cînd am sosit
acasă pentru masa de prînz, planta era cu totul alta. O culoare
sănătoasă revenise în frunzele ei mari, care se întinseseră ca mai
înainte. Cînd am întrebat-o pe Dorothy despre ea, mi-a spus că
tocmai citise despre plantele de apartament, cum să le menţii vii şi
proaspete. Se spunea că praful acumulat pe frunzele plantelor
împiedica pătrunderea luminii. Aşa că este necesar ca frunzele
plantei să fie şterse cu regularitate. Soţia făcuse astfel şi rezultatul
era evident.
Trăind în lumea aceasta, particule fine din „praful" păcatului se
aştern peste vieţile noastre. Resentimente, cuvinte dure, gînduri
necurate, atitudini egoiste, toate îşi iau vama pe seama vitalităţii
noastre spirituale. Dacă nu sînt mărturisite, ele formează un strat
de „praf" care ne împiedică să experimentăm lumina harului lui
Dumnezeu în inimile noastre. Cei din jurul nostru vor simţi că este
ceva râu cu noi.
Dacă păcatele acumulate prin nemărturisire ţi s-au adunat în
suflet, fă ca David - mărturiseşte-le Domnului. Şterge astfel „frunzele prăfuite" ale vieţii şi bucură-te din nou de razele glorioase ale
dragostei lui Dumnezeu. - D.J.D.
Naintea Crucii Lui, Celui ce-a murit,
Mă prăbuşesc în lut neputincios,
Să-mi ierte tot păcatul săvîrşit.
Totul în toţi să fie doar Cristos. - Bridges
Mărturisirea păcatelor este pănuntul in care creste iertarea lui Dumnezeu.