Pâinea zilnică
16
Mai
Text: Iov 38:4-8, 31-33
Cunoşti tu legile cerului? Sau tu ii orînduiesti stăpînirea pe pămtnt?Iov 38:33
UN DUMNEZEU DEMN DEÎNCREDERE
Dumnezeu nu Se schimbă. La fel, legile pe care le-a pus în
funcţiune, atunci cînd a făcut lumile, sînt fixe si previzibile.
Cu toate că secolele se scurg, legile rămîn valabile ca o mărturie a
faptului că ne putem bizui pe Dumnezeu.
Haddon Robinson a ilustrat acest adevăr îndreptîndu-ne atenţia
asupra unui orologiu celebru. El a scris: „în turnul primăriei din
Copenhaga există cel mai complicat orologiu din lume. Au fost
necesari 40 de ani ca să fie construit, la un cost de peste un milion
de dolari. Ceasul are zece cadrane, 15.000 de piese şi o acurateţe
de două cincimi de secundă la 300 de ani. Ceasul arată timpul zilei,
zilele săptămînii, lunile anului, mişcarea planetelor pentru 2.500
de ani. Unele piese ale ceasului nu se vor pune în mişcare numai
după ce vor trece 25 de secole".
„Ceea ce intrigă, adaugă Robinson, este câ acest orologiu nu este
exact. Pierde la fiecare 300 de ani, două cincimi de secundă. Ca
toate ceasurile, orologiul din Copenhaga trebuie să fie reglat după
un orologiu mult mai precis, universul însuşi. Acest orologiu astronomic cu miliardele de piese componente, de la atomi la stele, se
mişcă de secole cu mişcări atît de precise şi demne de încredere
încît timpul de pe pămînt trebuie potrivit mereu după el?
Da, mişcarea planetelor şi a stelelor dovedeşte că Dumnezeu nu
se schimbă. Lucrurile de pe pămînt se prăbuşesc. Ceasurile se
opresc. Maşinile se strică. Instituţiile financiare dau faliment.
Oamenii ne dezamăgesc. Dar Dumnezeu şi universul Său rămîn
aceiaşi. Increde-te în El. Este un Dumnezeu demn de încredere!
- D.C.E.
Tu nu Te schimbi Isuse
Cum nu se pot schimba
Lumina şi iubirea
Ce-n veci rămîn aşa. - Traian Dorz
Aşteaptă, mult de la Creator şi puţin de la creatură, - Spurgeon