Pâinea zilnică
UNUL DINTR-UN MILION
Ai văzut pe robul Meu Iov? Nu este nimeni ca el pe pămint,
Iov 2:3
Text: Iov 29:1-17
In anul 1984, ziarele au descris condiţia cumplită a unui copil din capitala Mexicului. Băiatul de 4 ani era orfan şi suferise arsuri deosebit de grave în urma unei explozii de gaz care a curmat vieţile a peste 500 de persoane. Milioane de oameni au citit istoria suferinţei lui şi, probabil, au uitat repede de el. Dar o femeie din New York a fost adînc mişcată de fotografia acestui copil pe care o publicase ziarul. Nu-şi mai putea lua gîndul de la el. Interesul ei a condus-o la efortul de a-1 găsi, după care au urmat doi ani de cadouri, vizite, asistenţă medicală şi, în final, complicatul proces de adoptare. Apoi copilul a trebuit să facă faţă unui şir lung de operaţii estetice. Dar acum avea pe cineva care îl iubea atît de mult, cineva care se îngrijea de el pînâ la a se dărui cu totul pentru el. Aş putea spune că femeia aceasta este una dintr-un milion! Istoria aceasta mi-a adus aminte de patriarhul Iov. Adesea ne gîndim la el ca la un om neprihănit, care a avut de suferit. Dar au fost mult mai multe în viaţa sa care L-au făcut pe Domnul să spună: „Nu e nimeni ca el pe pămîntl" Capitolele 29, 30 şi 31 amplifica portretul lui Iov. În aceste capitole citim despre modul cum şi-a dovedit dragostea pentru Dumnezeu prin ajutorul dat altora. El a fost „unul dintr-un milion" pentru orfani, văduve şi alţi oameni aflaţi sub opresiune. Tată, vrem să-i ajutăm pe alţii. Te rugăm dă-ne o astfel de inimă care să bată pentru Tine, pentru ca, la fel ca Iov, să putem să ne evidenţiem şi noi ca exemple excepţionale ale iubirii Tale pentru alţii.- M.R.D. II
Sugestii de acţiune: Cere-I lui Dumnezeu să-ţi scoată în cale o persoană aflată în nevoi şi să-ţi arate modul în care o poţi ajuta în numele lui Isus. Apoi planifică~ţi săptămîna aceasta să faci ceva din dragoste pentru ea - trimite-i o carte poştală de felicitare, sau cu urări de bine, dă-i un telefon sau viziteaz-o, adui un cadou, sau oferă-te s-o ajuţi la ceva.
Dragostea adevărată înseamnă să-i ajuţi în numele lui lsus pe cei ce nu pot s-o răsplăteascâ.