Pâinea zilnică

31

Ianuarie

Text: Proverbele 24:30-34

Cînd mîinile sint leneşe, se lasă grinda şi cînd se lenevesc mîinile plouă în casă. Eclesiastul 10:18

SLUJIND DIN TOATĂ INIMA

Unele din cele mai mari realizări ale umanităţii ne-au parvenit de la oameni care au considerat că nici un sacrificiu nu e prea mare şi nici un efort prea greu pentru atingerea ţelului propus. Edward Gibbon a cheltuit 26 de ani din viaţă pentru a scrie „Istoria declinului şi căderii Imperiului Roman." Noah Webster a lucrat cu migală 36 de ani pînă a dus la faza de tipărire prima ediţie a dicţionarului său. Se spune despre oratorul roman Cicero, că a făcut exerciţii de oratorie în faţa prietenilor săi zilnic timp de 30 de ani, înainte de-a vorbi în public. Ce tenacitate! Ce perseverenţă!
Acum să ne gîndim cîtă energie investim noi în lucrarea Domnului. Comparaţia va fi destul de jenantă. Ar trebui să ne determine cel puţin, să ne cercetăm inima, punîndu-ne cîteva întrebări. „De ce lucrarea noastră pentru Cristos este făcută uneori cu o jumătate de inimă? De ce unii oameni care urmăresc numai scopuri pămînteşti ne fac de ruşine prin răbdarea şi perseverenţa lor? Să ne gîndim numai ce se întîmplă atunci cînd luăm slujirea noastră foarte uşor. Un diacon îşi neglijează responsabilităţile, şi interesul altora este în declin. Dascălul de la şcoala duminicală nu se pregăteşte îndeajuns, şi Biserica nu va mai răspunde la această activitate. Un membru credincios al Bisericii nu continuă cu credincioşie viaţa de rugăciune, şi nu e de mirare că nu mai sînt răspunsuri la rugăciuni".
Apostolul Pavel ne dă o definiţie clară a datoriei noastre, atunci cînd spune: „Orice faceţi, să faceţi din toată inima, ca pentru Domnul, nu ca pentru oameni" (Coloseni 3:23). Slujirea lui Cristos trebuie să fie marcată de efortul perseverent, şi susţinută de rugăciune. Aceasta înseamnă să slujeşti din toată inima!    -P.R.V.

Credincios mereu să-I fiu lui Isus.
Credinţa ce-o declar s-o reînnoiesc,
Şi-n orice zi să-ntreb supus:
Ce-ai vrea, Doamne, să înfăptuiesc?  - Pangborn

Unii creştini nu fac nimic, dar nu există nici un creştin care să n-aibă nimic de făcut,