Pâinea zilnică

24 septembrie               

Text: Faptele 16:16-34

O INIMĂ CE CÎNTĂ

Pe la miezul nopţii, Pavel şi Sila se rugau,
si cîntau cîntări de laudă lui Dumnezeu...

Fapte 16:25

Pavel şi Sila erau într-o stare jalnică. Stăteau în temniţa dină-
untru, cu spatele sîngerînd după bătaia crudă şi cu picioarele
strînse în butuci. Cu toate acestea nu se plîng, ci se roagă - nu
oftează ci cîntă! Aşa se întîmplă atunci cînd credinţa triumfă
asupra circumstanţelor - cînd bucuria spirituală dă biruinţă în
suferinţe fizice. Trupul poate fi întemniţat dar sufletul mîntuit, nu.
El poate zbura deasupra necazurilor prin puterea lui Cristos. Harul
lui Dumnezeu rupe legăturile necazului şi poate să-i conducă pe
alţii spre lauda şi slăvirea Aceluia care dăruieşte bucurie eternă.

Un creştin, pe nume Robinson, trebuia să coboare într-o mină de
cărbuni pentru a aduce nişte informaţii de la un miner. Cînd a
ajuns jos, a întrebat pe unul din mineri cum ar putea să-l găsească
pe acel om. „O, nu vei avea nici o dificultate, a spus omul, cu
siguranţă că îl veţi găsi cîntînd". În timp ce Robinson înainta de-a
lungul galeriilor întunecoase ale minei, se gîndea că acest om
trebuie să cînte unul din acele imnuri sumbre, ca de exemplu:
„Valea umbrei morţii m-ameninţă iar". N-a mers mult, cînd a auzit
în schimb o voce veselă cîntînd cu bucurie: „în ţara unde curge
laptele şi mierea / A mea e bogăţia întregului ţinut / Aici străluce
pururi ziua fericită / Şi noaptea mea de patimi pe veci a dispărut".
Harul lui Dumnezeu schimbă noaptea în zi şi durerea în cîntare.
Doamne, dăruieşte-ne inimi ce cîntă!    - H.G.B.

Prin tumultul luptei mari şi grele
Aud mereu un cîntec, dulce, sfint
Şi-n suflet îmi răsună-al lui ecou,
Cum aş putea să tac şi să nu cînt?        - Lowry

Credinţa în bunătatea tui Dumnezeu
dă tărie sufletului
şi o cîntare inimii.