Pâinea zilnică
18
August
Text: Tit 2:11-15
...să trăim în veacul de acum cu cumpătare, dreptate şi evlavie. Tit 2:12
IERTAT - APOI LIBER
După o întrunire ţinută în aer liber într-o mahala săracă a
Londrei, s-a apropiat de Alexander Glegg, un om foarte bine
îmbrăcat şi i-a cerut ajutorul spiritual. A recunoscut că bea pe
ascuns. A mai spus că se temea că în curînd această problemă îl va
costa serviciul şi familia. Glegg a stat cîteva ore cu acest om; dar
nu a fost în stare să-l ajute. Peste mai mulţi ani, Glegg a explicat
de ce: „Deoarece niciodată nu l-am condus la cruce. Eliberarea este
pentru aceia care au fost „împăcaţi cu Dumnezeu, prin moartea
Fiului Său" (Romani 5:10). Trebuie să păstrăm această ordine prima dată împăcarea, apoi eliberarea".
Dacă dorim ca vieţile noastre să fie plăcute înaintea lui Dumnezeu, trebuie să fim prima dată curăţiţi de păcat. Acest principiu
este profund înrădăcinat în învăţătura Bibliei. În ritualurile Vechiului Testament, sîngele, care semnifica iertarea şi împăcarea,
era stropit pe altarul de aramă, înainte ca să fie aduse alte jertfe.
Cînd Pavel i-a scris lui Tit despre mîntuire, în primul rînd el a
menţionat „harul lui Dumnezeu care aduce mîntuire" (2:11). Nu-
mai după ce am fost la crucea Calvarului pentru a primi iertarea
şi o nouă natură, putem fi numiţi oameni care o „rupem cu păgînătatea şi cu poftele lumeşti" şi putem „trăi în veacul de acum cu
cumpătare, dreptate şi evlavie" (2:12).
Să nu uităm, mîntuirea începe la cruce. Acolo Isus a oferit jertfa
care face posibilă iertarea care precede eliberarea de sub puterea
păcatului. - H.V.L.
Priveşte la El oriunde ai fi!
Priveşte la El şi trăieşte!
Singur Isus Cristos poate rosti
Cuvîntul ce vieţi dăruieşte. - McLendon
Cristos a fost dat pentru păcatele noastre, pentru ca noi să fim eliberaţi din păcatele noastre.