Pâinea zilnică

13

Martie

Text: Psalmul 100

Intraţi cu laude pe porţile Lui, intraţi cu cîntări în curţile Lui! Psalmul 100:4

ÎNCHINAREA ACTIVĂ

Pastorul Ray Stedman, în cartea sa „Psalmii populari ai credinţei", spune că ar dori ca toţi cei ce merg la biserică să aibă ocazia să stea la amvonul bisericii şi să privească spre sală în timpul unei predici. El spune că, în timp ce cei mai mulţi din audienţă par să dea atenţie predicatorului, un număr destul de mare din ei au mintea în altă parte. Stedman scrie: „Ar fi fascinant ca la sfîrşitul unei predici să ştii unde au fost aceşti oameni!" In legătură cu acest aspect, putem fi siguri de un lucru: Acei care şi-au disciplinat minţile cu succes să „stea" în biserică, aceia sînt cei mai cîştigaţi în urma serviciului.   
Pentru ca să obţii cel mai mare beneficiu din mersul la biserică, trebuie să devii un participant activ. În primul rînd, înainte de-a pleca de acasă, trebuie să ne pregătim inimile. Apoi, la biserică, trebuie să ne implicăm cu toată inima în serviciile ce se ţin - intonarea cîntărilor, rugăciunea în tăcere. În timp ce pastorul se roagă cu voce tare, închinarea împreună cu corul, bucurîndu-ne de părtăşia caldă cu ceilalţi credincioşi. In final, trebuie să ne disciplinăm noi înşine să ascultăm, şi aceasta înseamnă să primim cu grijă, deschis şi cu intensitate,învăţătura Cuvîntului lui Dumnezeu. Ar trebui să avem o foame după Adevărul care ne linişteşte duhul, ne înspiră închinarea, care ne face să-L lăudăm pe Dum-
nezeu şi care ne îndeamnă la acţiune. Este uşor să dai vina pe pastor atunci cînd părăseşti biserica descurajat şi cu un gol interior. Dar el nu poate face totul. Trebuie să ne facem partea noastră. Cei care beneficiază cel mai mult dintr-un serviciu, sînt cei care investesc cel mai mult în el. -R.W.D.

Casa Domnului e sfint locaş
De laudă şi rugăciune.
Intrînd, să fii în orice ceas
Cu duh zdrobit şi gînduri bune.  - H.G.B.

O închinare activă cere o implicare activă.