Meditații Charles Spurgeon

5

Noiembrie

DIMINEAŢA

Orice armă făurită împotriva ta va fi fără putere. Isaia 54:17

Ziua de astăzi este memorabilă în istoria Angliei pentru două mari izbăviri înfăptuite de Dumnezeu în folosul nostru. Pe 5 noiembrie 1605, Complotul prafului de puşcă, conspiraţia care trebuia să distrugă Palatul Parlamentului, a fost descoperit.

In timp ce pentru prinţi se pregătea
In peşteri, în adânc, trădarea
El a trimis din cer o rază ca o stea
Să nimicească răul şi-nşelarea.

In al doilea rând, astăzi este aniversarea debarcării regelui William al III-lea la Torbay în 1688, debarcare care a asigurat monarhia protestantă şi libertatea religioasă. Ziua aceasta trebuie sărbătorită, nu numai de veselia tinerilor, ci şi de imnurile sfinţilor. înaintaşii noştri puritani au dedicat un timp special recunoştinţei. Există încă o culegere de predici anuale, predicate de Matthew Henry în ziua aceasta. Sentimentele noastre protestante, şi dragostea pentru libertate, ar trebui să ne facă să privim această aniversare cu recunoştinţă sfântă. Să ne unim inimile şi buzele spunând: „Dumnezeule, am auzit cu urechile noastre, şi părinţii noştri ne-au povestit lucrările, pe care le-a făcut pe vremea lor, în zilele de odinioară" (Psalmi 44:1). Ai făcut din această naţiune adăpostul Evangheliei; şi, când duşmanii s-au ridicat asupra ei, ai ocrotit-o cu scutul Tău. Ajută-ne să înălţăm imnuri nenumărate pentru o eliberare infinită. Oferă-ne un duh de ură faţă de Antichrist, şi grăbeşte ziua distrugerii totale. Până atunci, credem această făgăduinţă: „Orice armă făurită împotriva ta va fi fără putere". Nu ar trebui ca ziua de azi să facă din fiecare credincios un luptător pentru Evanghelia lui Isus, care să se împotrivească învăţăturilor false şi să propovăduiască adevărul divin? Nu ar fi bine să ne cercetăm inimile şi să eradicăm orice urmă de îndreptăţire de sine, care ar putea să se ascundă în ele?

SEARA

Lăudaţi-L, şi binecuvăntaţi-I numele. Psalmi 100:4

Domnul nostru vrea ca tot poporul Lui să fie bogat în gânduri înalte şi fericite privitoare la binecuvântata Sa persoană. Isus nu se mulţumeşte cu câteva gânduri ale fraţilor Săi. Plăcerea Lui este ca mireasa să fie încântată de frumuseţea Mirelui. Nu trebuie să-L privim ca pe o necesitate comună, cum este pâinea şi apa. ci ca pe o delicatesă aleasă, ca pe o desfătare rară şi foarte fină. În scopul acesta, El se descoperă ca „un mărgăritar de mari preţ" (Matei 13:46), în frumuseţea ei desăvârşită, ca „un mănunchi de mir" (Cânt 1:13), în mireasma lui proaspătă, ca „un trandafir" din Saron" (Cânt. 2:1) şi ca „un crin din văi" (vers. 1) În puritatea lui nepătată. Ca să poţi avea gânduri înalte despre Chrisios, aminteşte-ţi că Christos stăpâneşte cerurile, unde lucrurile sunt măsurate cu dreptate. Gândeşte-te cât de mult preţuieşte Dumnezeu pe Singurul Născut, „darul Lui nespus de mare” (2 Corinteni 9:15) pentru noi. Gândeşte-te ce cred îngerii despre El, cum îşi acoperă feţele înaintea Lui şi cum I se închinai Gândeşte-te ce cred despre El sfinţii răscumpăraţi, care îi cântă laude zi şi noapte. Gândurile înalte despre Christos ne vor ajuta să acţionăm complet în relaţiile cu El. Cu cât îl vedem pe Christos mai sus, şi cu cât mai umil ne plecăm la picioarele tronului, cu atât ne pregătim mai mult să ne purtăm cum trebuie faţă de El. Domnul Isus doreşte să ne gândim la El ca să ne supunem cu bucurie autorităţii Sale. Gândurile înalte ne măresc dragostea. Dragostea şi respectul merg împreună. De aceea credinciosule, gândeşte-te mult la calităţile Domnului tău studiază-L în slava Sa originală, înainte de a lua natura ta, Gândeşte-te la dragostea care 1-a făcut să părăsească tronul, si să moară pe cruce! Admiră-L în timp ce cucereşte toate puterile iadului! Priveşte-L înviat, încoronat, slăvit! Închină-te în fața Celui „Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare" (Isaia 9:6), fiindcă numai în felul acesta îl vei putea iubi aşa cum merită.