Meditații Charles Spurgeon

29

Octombrie

DIMINEAŢA

lată dar cum trebuie să vă rugaţi: „Tatăl nostru care eşti în ceruri" Matei 6:9

Aceasta rugăciune începe aşa cum trebuie să înceapă orice rugăciune adevărată, în spiritul adopţiei: „Tatăl nostru". Nu există rugăciune primită care să nu înceapă cu gândul: „mă voi scula şi mă voi duce la tatăl meu" (Luca 15:18). Acest spirit copilăresc ajunge până la măreţia Tatălui „în ceruri", şi conduce la devotată adoraţie: „sfinţească-se numele Tău" (Matei 6:9). Şoapta copilului - „Ava, Tată", se amestecă cu strigătele heruvimilor: „Sfânt, sfânt, sfânt". Este un singur pas de la închinarea adevărată la un spirit misionar fierbinte, izvorât din dragoste filială şi adoraţie respectuoasă. „ Vie împărăţia Ta, facă-se voia Ta, precum în cer, aşa şi pe pământ" (vers. 10). Urmează apoi expresia inimii, dependenţa de Dumnezeu: „pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi" (vers. 11). Fiind iluminat de Duhul, cel care se roagă descoperă că nu este numai dependent, ci şi păcătos, şi de aceea cere îndurare: „şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri" (vers. 12). Omul iertat cu adevărat se păzeşte să nu greşească din nou; îndreptăţirea conduce la dorinţa de sfinţire. „Şi ne iartă nouă greşelile noastre" (vers. 12) este îndreptăţirea. „Şi nu ne duce în ispită, ci izbăveşte-ne de cel rău" (vers. 13) este sfinţirea în forma ei negativă şi pozitivă. Fiind iertat, având îndreptăţirea lui Christos şi cunoscând primirea lui Dumnezeu, cel care se roagă mijloceşte cu umilinţă pentru perseverenţă. „Şi nu ne duce în ispită" (vers. 13). Ca rezultat al acestor cereri, urmează o expresie de laudă triumfătoare: „căci a Ta este împărăţia, şi puterea, şi slava în veci. Amin" (vers. 13). Ne bucurăm că Regele nostru domneşte în providenţă şi va domni în har de la o margine a pământului la alta, şi că domnia Sa nu va avea sfârşit. De aceea, acest scurt model de rugăciune conduce sufletul de la simţământul adopţiei la părtăşia cu Domnul nostru care domneşte. Doamne, învaţă-ne să ne rugăm.

SEARA

Dar ochii lor erau împiedicaţi să-L, cunoască. Luca 24:16

Ucenicii ar fi trebuit să-L cunoască pe Isus. Îi auziseră vocea atât de des, şi îi priviseră faţa de atâtea ori, încât este de mirare că nu L-au recunoscut. Nu este acesta şi cazul tău, cumva? Nu l-ai văzut pe Isus în ultima vreme. Ai fost la Cina Lui, dar nu L-ai întâlnit. Poate că te afli în mijlocul întunericului în seara aceasta, şi chiar dacă el îţi spune: „Eu sunt; nu vă temeţi" (Matei 14:27), tu nu îl poţi vedea. Ochii noştri sunt „împiedicaţi", îi cunoaştem vocea; I-am privit faţa; ne-am sprijinit fruntea de pieptul Său. Totuşi, deşi Christos este foarte aproape de noi, spunem: „dacă aş şti măcar unde să-L găsesc!" Ar trebui să-L cunoaştem pe Isus, fiindcă Scriptura reflectă imaginea Lui, Totuşi, cât de posibil este să deschidem această Carte preţioasă şi să nu-L vedem pe Prea Iubitul! Dragul meu copil al lui Dumnezeu, este aceasta situaţia ta? Isus „îşi paşte turma între crini” (Cânt. 2:16), între crinii Cuvântului, şi tu păşeşti printre aceşti crini, dar nu îl vezi. El este obişnuit să păşească pe paginile Scripturii, si să comunice cu poporul Său, aşa cum vorbea Tatăl Său cu Adam în răcoarea zilei. Totuşi, tu te afli în grădina Scripturii, şi nu îl poţi vedea, deşi El este întotdeauna acolo. De ce nu îl vedem? In cazul nostru, ca şi în cazul ucenicilor, lipsa vederii trebuie asociată cu necredinţa. Ei nu se aşteptau să-l vadă pe Isus, şi de aceea nu L-au recunoscut. Într-un sens mai larg, în lucrurile spirituale, noi primim de la Domnul ceea ce aşteptăm. Numai credinţa ne poate face în stare să-L vedem pe Isus. Înalţă această rugăciune: „Doamne, deschide-mi ochii, ca să-L pot vedea pe Mântuitorul lângă mine". Este o binecuvântare să vrei să-L vezi, dar este o binecuvântare şi mai mare să-L priveşti! El este bun cu cei care îl caută. Totuşi, pentru cei care îl găsesc, El este mai preţios decât orice!